Cum poți să stai „cool“ la peste +30°C?

DATACENTER FORUM 2019 > Blog > Știri > Cum poți să stai „cool“ la peste +30°C?

0

Cum poți să stai „cool“ la peste +30°C?

12 iulie 2019 | dcf | Știri

Cum poți să stai „cool“ la peste +30°C?

„Sezonul estival“ reprezintă una dintre cele mai dificile perioade pentru centrele de date.

Pe de o parte din cauza creșterii temperaturii care generează o evoluție similară a consumurilor de energie ale echipamentelor de răcire. Și 2019 nu face excepție de la regulă – luna iunie a fost cea mai fierbinte din ultimii 500 de ani în Europa, iar ANM a anunțat că și în iulie și august vor fi perioade caniculare de durată.

Pe de altă parte însă, în România caniculă este însoțită – anul acesta mai ales – de furtuni violente și rafale de vânt care ating și 100 km/h și care pot genera întreruperi ale alimentării cu energie electrică, respectiv downtime-uri neplanificate. Cum „Paza bună trece primejdia rea“, e mai bine să va luați măsurile de siguranță din timp. Adică să vă asigurați că soluțiile de electro-backup pe care le utilizați – UPS-uri și generatoarele Diesel – funcționează în parametrii normali, prin testarea periodică și verificarea autonomiei bateriilor. Mai ales că variațiile de temperatură duc la îmbătrânirea prematură a bateriilor VRLA – orice salt de 10°C peste pragul de 25°C le scurtează „viata“ la jumătate, lucru care nu se întâmplă și în cazul UPS-urilor Li-Ion. (Dacă doriți detalii despre ce alte avantaje vă asigură UPS-urilor Li-Ion, contactați-ne

Fără date nu se poate

Să revenim însă la creșterile de temperatură – principalul motiv de îngrijorare al oricărui manager de Data Center. Deși adepții HTA (High Temperature Ambiency) susțin că temperaturile de 27-28°C reprezintă un nivel optim de funcționare, puține centre de date își asumă riscul de a urca mai sus de 21°C. Și au motive reale să o facă pentru că infrastructura pe care o operează este eterogenă, integrează echipamente cu vechimi diferite, nu toate fiind capabile să ruleze optim la temperaturi ridicate. Așa că aleg să scadă temperatura, suprasolicitând echipamentele de răcire și asumându-și conștient plata unor facturi substanțial mai mari pe perioada celor trei luni.

Există însă soluții și pentru astfel de situații, care nu necesită investiții exorbitante. Însă, înainte de a trece la fapte, trebuie subliniat faptul că nu puteți gestiona ceea ce nu puţeți „vedea“ și măsura. Mai exact, degeaba încercați să creșteți eficiența soluțiilor de răcire și să scădeți consumul de energie, dacă nu dețineți date corecte despre variațiile de temperatură. Pentru aceasta nu vă sunt de ajuns doar senzorii de temperatură montați ici-colo, ci aveți nevoie de un sistem granular de monitorizare, atât a temperaturii, cât și a cosumurilor per echipament – fie că vorbim de rack-uri, fie de soluțiile de răcire.

O soluție de tipul Data Center Infrastructure Management (DCIM) vă oferă un răspuns acoperitor la toate aceste nevoi, furnizându-va hărți termice, actualizate în timp real, ale întregului centru de date. Cu ajutorul ei, de exemplu, puteți astfel descoperi în timp util unde și de ce apar hotspot-urile. Dacă folosiți un sistem de răcire prin pardoseală, rack-urile aflate la înălțime sunt cele mai îndepărtate de sursele de aer rece, iar dacă fluxul nu ajunge la ele cu siguranță veți crea hotspot-uri. La fel, dacă nu sunt izolate corect camerele servelor, aerul rece se scurge prin spațiile goale, pardoseli și canalele deschise pentru cabluri și conducte. Orice creștere a temperaturii ambientale generează apariția altor hotspot-uri, dificil de descoperit fără o soluție de monitorizare personalizată pe topografia centrului dvs.

Însă nu numai temperatura trebuie să monitorizată, ci și nivelul de umiditate, mai ales în „contextul actual“, în care perioadele caniculare alternează cu cele de precipitații abundente. Dacă umiditatea din centrul dvs. de date este excesivă, vă veți confrunta cu fenomenul de condensare, care inevitabil duce la downtime-uri neplanificate. Dar nici mediile prea aride nu sunt proprice operării serverelor, pentru că pot apărea încărcări electrostatice mari care afectează componentele electronice sensibile.

Soluții la îndemână

Având informații corecte despre Data Center-ul dvs., puteți pune în practică o serie de măsuri concrete pentru creșterea eficienței energetice pe timpul verii, dar nu numai.

De exemplu, odată depistate hotspot-urile, puteți izola „rosturile“, pentru a bloca pierderile de aer rece și infiltrațiile de aer cald, utilizând izolații cu spumă sau dispozitive „brush grommets“. Pentru a crește randamentul răcirii prin pardoseală, serverele pot fi repoziționate și utilizate panouri izolatoare, astfel încât să împiedicați amestecarea culoarului de aer cald cu cel de aer rece. Pentru a nu irosi aerul rece produs, puteți elimina cablurile inutile de sub podeaua supraînălțată și le puneți pune  în ordine pe cele necesare. De asemenea, puteți monta bariere de vapori suplimentare, care să vă ajute să mențineți umiditatea la nivelul dorit.

Lista măsurilor pe care le puteți lua este mult mai vastă, însă pentru ca ele să fie eficiente, aveți nevoie de date de monitorizare în timp real. Tema Energy a dezvoltat propria soluție DCIM, ce poate fi personalizată pe infrastructura specifică fiecărui Data Center și care asigură monitorizarea continuă nu numai a temperaturilor, umidității și ra andamentului sistemelor de răcire, ci și a UPS-urilor, generatoarelor etc., emițând alerte atunci când anumite praguri presetate sunt depășite. Cu ajutorul soluției noastre identificați rapid riscurile, dar și validați eficiența măsurilor pe care le luați, ajustându-le astfel încât să obțineți răspunsul cel mai bun. Iar dacă punerea în practică a soluțiilor simple de remediere pe care vi le-am recomandat vi se pare prea dificilă, specialiștii Tema Energy vă stau la dispoziție pentru a obține randamentul energetic optim, scăpându-vă de stresul lunilor de vară.

Nu în ultimul rând, vă putem ajuta să alegeți, implementați și utilizați soluții de răcire de ultimă generație – avem o experiență de peste 25 de ani în acest domeniu, am realizat și livrat mai mult de 50 de proiecte la cheie de climatizare profesională și avem un portofoliu de soluții provenind de la liderii în acest domeniu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *