Reţeaua EuroHPC Joint Undertaking (EuroHPC JU) de „AI Factories” – facilitate de calcul de înaltă performanţă optimizate pentru inteligenţă artificială – este o componentă esenţială a strategiei europene de consolidare a suveranităţii şi competitivităţii digitale. Aceste centre au ca scop să furnizeze start-up-urilor, IMM-urilor, cercetării şi industriei acces la super-computere optimizate pentru AI, la date, talent şi expertiză, astfel încât Europa să devină un „continent al AI-ului” durabil. Până acum au fost selectate 19 locaţii de AI Factories în 16 state membre UE, inclusiv România. Reţeaua este creată gradual, cu scopul de a conecta infrastructuri, centre de super-calcul, universităţi, start-up-uri şi mediul industrial într-un ecosistem european integrat de inovare în AI.
Am stat de vorbă cu Adrian Victor Vevera, Director General al Institutul Național de Cercetare‑Dezvoltare în Informatică – ICI București (ICI București), în legătură cu primul proiect AI Factory din România, pentru a afla detalii despre rolul institutului, coordonarea şi planurile de implementare.
- Care este rolul ICI în cadrul consorțiului şi cum se implică partenerii?
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI Bucureşti este coordonatorul național al consorțiului RO AI Factory şi entitatea gazdă a viitorului supercomputer optimizat pentru inteligenţă artificială. Rolul său este de a asigura coordonarea strategică, operaţională şi tehnică a întregului proiect, precum şi integrarea infrastructurii în ecosistemul european EuroHPC.
Partenerii consorţiului contribuie complementar: universităţile tehnice (Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti şi Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca) oferă expertiză academică şi formare de competenţe, institutele de cercetare (INCDSB, ICIA) sprijină dezvoltarea aplicaţiilor AI în domenii precum ştiinţele vieţii şi modelarea datelor, iar partenerii industriali şi asociaţiile (Transilvania IT, CNIPMMR, RoDIH) asigură legătura cu mediul privat, start-up-urile şi IMM-urile. Astfel, consorţiul funcţionează ca o platformă integrată care reuneşte cercetarea, educaţia şi inovarea.
- Unde va fi localizată AI Factory şi ce infrastructură va găzdui?
RO AI Factory va fi găzduită în centrul de date al ICI Bucureşti, care dispune deja de infrastructură de nivel enterprise, proiectată pentru operarea sistemelor critice. Spaţiul destinat supercomputerului este pregătit pentru instalarea echipamentelor de înaltă densitate şi beneficiază de alimentare electrică redundantă, sisteme moderne de răcire cu lichid şi aer, control climatic, monitorizare şi securitate fizică. De asemenea, centrul de date este conectat prin reţeaua RoEduNet la infrastructura GÉANT, cu posibilitatea extinderii lăţimii de bandă. În paralel, ICI Bucureşti derulează lucrări de modernizare şi extindere a capacităţii energetice şi de răcire, pentru a acomoda noua infrastructură AI.
- Câtă putere de calcul va avea RO AI Factory?
Supercomputerul RO AI Factory va fi un sistem de clasă EuroHPC, optimizat pentru sarcini de inteligenţă artificială, modelare avansată şi antrenarea modelelor de tip foundation şi large language models (LLM). RO AI Factory va dispune de o putere de calcul de vârf fără precedent în România – sistemul complet putând atinge o performanţă teoretică maximală de peste 5 exaFLOPS în operaţiuni AI. Această capacitate plasează infrastructura printre cele mai avansate sisteme de inteligenţă artificială din Europa Centrală şi de Est, capabilă să susţină antrenarea şi implementarea modelelor de inteligenţă artificială de ultimă generaţie, inclusiv modele generative şi multimodale la scară largă. Prin această performanţă, RO AI Factory va crea premisele pentru accelerarea cercetării ştiinţifice, digitalizarea industriei şi dezvoltarea unor soluţii inovatoare cu impact major în economie şi societate.
- Care este bugetul şi ce perioadă de operare este estimată?
Bugetul total estimat – în valoare de 50 milioane de euro – acoperă atât achiziţia şi implementarea infrastructurii hardware şi software, cât şi operarea acesteia pe o perioadă de cinci ani. Fondurile vor fi utilizate pentru achiziţia supercomputerului, a infrastructurii de suport şi pentru acoperirea costurilor de exploatare – energie, mentenanţă, personal şi servicii de conectivitate – pe durata celor cinci ani. De asemenea, bugetul include finanţarea dezvoltării şi furnizării serviciilor de inteligenţă artificială, a programelor de formare, a iniţiativelor de sprijin pentru start-up-uri şi a acţiunilor de consolidare a ecosistemului, care vor fi implementate pe o perioadă contractuală de trei ani. Modelul financiar al proiectului include mecanisme de sustenabilitate pe termen lung, prin cofinanţare naţională şi integrarea în reţelele europene EuroHPC şi Digital Europe, asigurând funcţionarea continuă a RO AI Factory şi după finalizarea etapei iniţiale de implementare.
- Ce echipă și ce resurse umane sunt implicate?
Echipa operaţională a RO AI Factory va reuni peste 50 de specialişti în prima fază, incluzând ingineri de sistem, experţi în AI şi HPC, cercetători, dezvoltatori software, formatori şi experţi în conformitate şi etică AI. Recrutarea va fi realizată atât din cadrul instituţiilor partenere, cât şi din mediul universitar şi privat, prin programe dedicate de formare şi atragere a talentelor. România dispune de o bază solidă de specialişti în domeniul IT şi ştiinţelor inginereşti, iar proiectul îşi propune să contribuie direct la stoparea migraţiei specialiştilor prin oferirea unui cadru de cercetare şi dezvoltare competitiv la nivel european.
- Cine vor fi beneficiarii şi cum pot avea acces la resurse?
RO AI Factory este concepută ca o infrastructură deschisă şi accesibilă unei game largi de utilizatori: instituţii academice şi de cercetare, startup-uri, IMM-uri, companii din domeniul tehnologiei şi instituţii publice. Accesul la resursele de calcul se va realiza pe bază de apeluri, proiecte sau abonamente, în funcţie de categoria de utilizator. Companiile private din IT şi industriile conexe vor putea utiliza platforma pentru antrenarea modelelor proprii de inteligenţă artificială, testarea soluţiilor AI şi optimizarea produselor comerciale. De asemenea, vor exista programe de accelerare şi suport pentru start-up-uri, sesiuni de mentorat şi ateliere de formare, astfel încât mediul privat să poată beneficia direct de infrastructura şi expertiza RO AI Factory.
- Care este calendarul şi ce etape sunt planificate?
Proiectul RO AI Factory urmează un plan de implementare etapizat pe o perioadă de aproximativ trei ani. În prima etapă (anul 1) vor fi achiziţionate echipamentele hardware, pregătită infrastructura de găzduire şi instalate sistemele de bază. În anul al doilea, accentul va fi pus pe integrarea serviciilor, conectarea la reţelele naţionale şi europene de date, precum şi lansarea programelor pentru utilizatori. În anul al treilea va fi finalizată dezvoltarea ecosistemului naţional AI, cu operaţionalizarea completă a platformei şi extinderea serviciilor către mediul de afaceri şi administraţia publică. Se estimează că RO AI Factory va deveni operaţională până la sfârşitul anului 2027, consolidând poziţia României ca hub regional de inovare în inteligenţă artificială.





