În urmă cu doar câțiva ani, competiția dintre state și regiuni era simplă: cine reușește să atragă mai multe investiții în centre de date. Astăzi, pe cele mai mature piețe din lume, întrebarea nu mai este dacă trebuie construite noi centre de date, ci cum pot fi dezvoltate fără a pune presiune asupra rețelelor electrice, a resurselor naturale și a comunităților locale.

O analiză publicată de Uptime Institute în iunie 2026 (US data center critics pivot from moratoria to regulations, Rose Weinschenk) arată că Statele Unite intră într-o nouă etapă. Dacă în ultimii ani numeroase comunități au încercat să blocheze dezvoltarea centrelor de date prin moratorii, în prezent accentul se mută către reglementări specifice, care stabilesc cine suportă costurile infrastructurii și cât de transparent trebuie să fie impactul acestor investiții.

Aceeași evoluție este vizibilă și în Europa.

De ce apar aceste reglementări?

Inteligența Artificială a schimbat complet dimensiunea centrelor de date. Noile campusuri dezvoltate pentru AI consumă sute de megawați, echivalentul necesarului energetic al unor orașe întregi. În multe regiuni, infrastructura energetică nu a fost proiectată pentru astfel de cereri.

În consecință, autoritățile trebuie să răspundă unor întrebări legitime:

• Cine finanțează extinderea rețelei electrice?
• Cum sunt protejați consumatorii casnici?
• Care este impactul asupra consumului de apă?
• Cum sunt raportate emisiile și consumul de energie?
• Ce beneficii economice rămân în comunitățile locale?

Nu întâmplător, acestea sunt exact temele care domină astăzi agenda legislativă atât în SUA, cât și în Europa.

SUA: de la moratorii la reguli

Concluzia analizei Uptime Institute este una clară: moratoriile pierd teren, iar reglementările câștigă teren.

Majoritatea statelor americane au înțeles că centrele de date reprezintă investiții strategice, generează locuri de muncă și venituri importante din taxe. Din acest motiv, puține administrații mai doresc să blocheze complet dezvoltarea lor.

În schimb, încearcă să stabilească reguli clare.

Oregon și Wisconsin: dezvoltatorii trebuie să plătească infrastructura

Oregon a adoptat una dintre cele mai ferme abordări privind infrastructura energetică.

Noile proiecte trebuie să suporte integral costurile extinderii rețelelor electrice, evitând transferarea acestora către populație.

O decizie similară a fost luată și în Wisconsin, unde autoritatea de reglementare a obligat două proiecte de centre de date să finanțeze integral costurile noilor infrastructuri energetice. Această decizie este considerată un precedent pentru alte state.

Texas și Virginia: protejarea consumatorilor și revizuirea facilităților fiscale

În Texas, dezbaterea se concentrează pe două direcții:

• limitarea impactului asupra facturilor la energie;
• reevaluarea facilităților fiscale acordate industriei.

Virginia, cea mai mare piață de centre de date din lume, urmează aceeași direcție. Statul analizează reducerea unor stimulente fiscale și introducerea unor mecanisme prin care noile investiții să contribuie mai mult la dezvoltarea infrastructurii locale.

Illinois, California și New Jersey: transparență

Alte state merg într-o direcție diferită.

Illinois, California și New Jersey promovează proiecte legislative care obligă operatorii să publice informații privind:

• consumul de energie;
• consumul de apă;
• emisiile de carbon;
• impactul asupra mediului.

Obiectivul este creșterea transparenței și furnizarea către autorități a datelor necesare pentru planificarea infrastructurii.

Maine: un moratoriu respins

Există și exemple care ilustrează schimbarea de paradigmă.

În statul Maine, USA, parlamentul a aprobat un moratoriu asupra dezvoltării unor centre de date de mari dimensiuni, însă guvernatorul l-a respins prin veto.

Argumentul a fost simplu: investițiile și locurile de muncă generate de aceste proiecte sunt prea importante pentru economia locală.

Exemplul este relevant pentru întreaga industrie: în locul moratoriilor, autoritățile urmăresc să stabilească condițiile în care centrele de date pot fi dezvoltate și integrate în infrastructura existentă.

Europa a trecut deja prin această etapă

Dacă în SUA dezbaterea este foarte vizibilă, Europa s-a confruntat cu aceleași provocări chiar mai devreme.

Irlanda – infrastructura energetică a ajuns la limită

Irlanda a devenit unul dintre principalele hub-uri europene pentru furnizorii hyperscale. Succesul a fost atât de mare încât operatorul rețelei electrice EirGrid a avertizat că zona Dublin nu mai poate susține același ritm de dezvoltare fără riscuri pentru securitatea energetică.

Autoritățile au limitat aprobarea unor noi racordări și au introdus criterii suplimentare privind eficiența energetică și integrarea surselor regenerabile.

Din 2025 au fost introduse reguli noi: centrele de date de mari dimensiuni trebuie să își asigure 100% din puterea instalată prin surse proprii și să demonstreze că cel puțin 80% din energia consumată anual provine din noi capacități regenerabile.

În martie 2026, Pure Data Centres a inaugurat primul campus off-grid din Europa. Acesta nu este conectat la sistemul național de electricitate, funcționând pe baza unei microrețele proprii alimentate inițial cu gaz natural, dar proiectată pentru utilizarea biometanului și a combustibilului HVO.

Olanda – de la entuziasm la reguli stricte

Și Olanda a trecut printr-o schimbare similară.

După un moratoriu temporar asupra proiectelor hyperscale, autoritățile au introdus criterii stricte privind amplasarea centrelor de date, consumul de energie, utilizarea terenurilor și impactul asupra comunităților locale.

Astăzi, dezvoltarea continuă, însă în condiții mult mai restrictive decât în urmă cu doar câțiva ani.

Proiectul Meta Zeewolde rămâne cel mai cunoscut exemplu european. Deși autoritățile locale aprobaseră dezvoltarea campusului hyperscale, opoziția publică privind consumul de energie, utilizarea terenurilor agricole și beneficiile economice limitate a determinat Meta să renunțe la investiție.

Ce au în comun SUA și Europa?

Deși abordările diferă, direcția este aceeași.

Nu mai este suficient ca un centru de date să aducă investiții. Operatorii trebuie să demonstreze că:

• nu transferă costurile infrastructurii către populație;
• utilizează eficient energia și apa;
• raportează transparent impactul asupra mediului;
• contribuie la dezvoltarea comunităților locale.

Practic, discuția s-a mutat de la „dacă aprobăm construcția” la „cine plătește costurile dezvoltării”.

Piețele mature sunt aproape de saturație. Virginia, Dublin, Amsterdam și Frankfurt au un element comun: au atras investiții masive timp de peste un deceniu și se confruntă acum cu lipsa terenurilor disponibile, dificultăți în obținerea alimentării cu energie, proceduri de autorizare din ce în ce mai complexe și, mai ales, cu opoziția comunităților locale.

România are o oportunitate pe care nu ar trebui să o rateze

Această situație readuce în discuție oportunitatea României.

Comparativ cu marile hub-uri europene, România pornește dintr-o poziție diferită.

Dispune încă de avantaje importante:

• capacitate disponibilă pentru dezvoltarea infrastructurii;
• costuri competitive;
• conectivitate excelentă cu Europa Centrală și de Est;
• poziție strategică la Marea Neagră;
• potențial important pentru dezvoltarea producției de energie regenerabilă.

În plus, cererea generată de AI creează oportunități pentru dezvoltarea unor noi campusuri dedicate HPC, AI Inference și serviciilor cloud regionale.

Pe măsură ce piețele vest-europene devin din ce în ce mai dificil de extins, România poate deveni una dintre destinațiile naturale pentru următorul val de investiții.

Dar această oportunitate impune și reguli clare

Tocmai pentru că România se află într-o etapă diferită de dezvoltare, este momentul potrivit pentru definirea unui cadru legislativ predictibil, capabil să reducă potențialele fricțiuni dintre investitori, operatorii de utilități și comunitățile locale.

O reglementare modernă ar putea oferi atât investitorilor, cât și autorităților locale claritatea necesară pentru dezvoltarea pe termen lung.

Un astfel de cadru ar putea include:

• reguli clare privind racordarea la rețeaua electrică;
• mecanisme prin care dezvoltatorii contribuie la costurile noii infrastructuri;
• standarde de raportare privind consumul de energie și apă;
• evaluări independente ale impactului asupra mediului;
• stimulente pentru utilizarea energiei regenerabile și recuperarea căldurii reziduale;
• mecanisme transparente de dialog cu comunitățile locale.

Experiența Statelor Unite și a Europei de Vest transmite un mesaj foarte clar: centrele de date nu mai sunt privite doar ca investiții tehnologice, ci ca infrastructuri critice care trebuie integrate responsabil în ecosistemul energetic și urban.

Piețele mature au ajuns într-un punct în care dezvoltarea este limitată de infrastructură și de acceptanța socială. România nu se află încă în această situație, iar acest lucru reprezintă un avantaj competitiv major. România nu trebuie să copieze modelul Irlandei sau al Olandei, ci să profite de faptul că încă se află într-o fază de creștere și poate crea din timp reguli clare.

Cursa globală pentru capacitate de calcul nu se mai joacă doar pe terenul energiei, terenurilor disponibile și vitezei de autorizare. Tot mai mulți investitori, dezvoltatori și operatori de infrastructură digitală pun pe masă un al patrulea factor de decizie, unul care până acum a fost tratat ca risc secundar: expunerea climatică.

 Acesta este mesajul central al celui mai recent raport publicat de First Street, firmă specializată în analiza riscului climatic, intitulat “18th Risk Assessment – Climate Risk in Global Data Center Markets“. Studiul analizează 97 de piețe de data center investibile la nivel global și ajunge la o concluzie greu de ignorat: riscul climatic nu mai este un scenariu de tip “ce s-ar putea întâmpla”, ci o variabilă deja integrată în performanța operațională a infrastructurii digitale actuale.

Conform raportului, aproximativ 54% din capacitatea globală de data center funcționează în piețe expuse unui stres climatic cronic (căldură extremă sau secetă), iar 79% se confruntă cu riscuri acute semnificative – inundații, vânt extrem sau incendii de vegetație. Practic, marea majoritate a infrastructurii digitale mondiale operează deja sub o formă sau alta de presiune climatică, fie ea graduală, fie episodică.

Diferența dintre cele două tipuri de risc este importantă din perspectivă financiară. Riscurile cronice erodează marjele prin costuri mai mari cu energia și apa și prin reducerea eficienței de răcire. Riscurile acute, în schimb, introduc volatilitate prin întreruperi de funcționare, costuri de reparație și creșterea primelor de asigurare. Ambele se reflectă, în cele din urmă, în stabilitatea veniturilor operaționale nete (NOI) și în condițiile de finanțare ale activelor.

România nu a intrat în analiza First Street — semn că piața locală de data center nu are încă masa critică de capacitate pentru a fi inclusă în radarul investitorilor instituționali globali. Cea mai apropiată piață analizată din regiune, Polonia, are nivelul de risc cronic (căldură/secetă) evaluat în banda 25-50%— un risc moderat, mult sub nivelul piețelor de top (Johor, Singapore, Marseille, Virginia), dar și peste cel al piețelor nordice cu cel mai scăzut risc (Stockholm, Oslo, Copenhaga). Practic, regiunea Europei Centrale și de Est se situează undeva la mijlocul clasamentului global — nici în zona de alertă, nici în zona de siguranță climatică maximă.

Cum se distribuie riscul pe regiuni

Datele din raport arată o hartă a riscului semnificativ diferențiată geografic.

La nivel de expunere cronică (căldură și secetă), regiunea Asia-Pacific se confruntă cu cea mai mare presiune – 89% din capacitate fiind expusă – urmată de America de Nord și Latină cu 50%, în timp ce Europa, Orientul Mijlociu și Africa (EMEA) înregistrează 46%.

Tabloul se inversează parțial la riscurile acute (inundații, vânt, incendii). Aici, America de Nord și Latină conduce cu 86% din capacitate expusă, urmată de Asia-Pacific cu 60%, în timp ce EMEA rămâne cea mai puțin expusă regiune, cu 25%.

Raportul identifică și hub-uri specifice aflate simultan în zona de risc ridicat pe ambele dimensiuni: Johor (Malaysia), Singapore, Marseille și statul american Virginia se numără printre piețele cu cea mai mare expunere combinată, în timp ce orașe nordice precum Stockholm, Oslo sau Copenhaga rămân în partea de jos a clasamentului de risc, beneficiind de climă mai rece și acces la energie curată.

Concluzia autorilor este una cu implicații directe pentru strategia de investiții: unele dintre cele mai mari și mai rapide hub-uri de data center din lume se construiesc exact în zonele cu cel mai ridicat risc climatic, nu în cele mai sigure.

Europa, prinsă între ambițiile AI și obiectivele climatice

Dincolo de datele First Street, dezbaterea privind riscul climatic se intersectează direct cu o discuție mai amplă care a luat amploare recent la Bruxelles: poate Europa să-și atingă obiectivele de suveranitate tehnologică în AI fără să facă rabat de la angajamentele climatice?

Lex Coors, președintele European Data Centre Association, organizație care reprezintă în fața UE giganți precum Microsoft, Google și Amazon, dar și jucători europeni ca Digital Realty/Interxion , EdgeConneX și LCL Data Centers (Belgia) a declarat recent că rețeaua electrică europeană nu este încă pregătită să alimenteze data center-ele de nouă generație necesare pentru AI, iar reactoarele nucleare modulare mici nu vor fi disponibile la timp. În acest context, el a sugerat că discuția privind o eventuală revenire temporară la centrale pe gaz ar trebui cel puțin deschisă.

Comisia Europeană își propune să tripleze capacitatea de data center a blocului comunitar până în 2032, ca parte a planului “AI Continent Action Plan”. Problema, conform vocilor din industrie, este că expansiunea rețelelor, a capacităților de energie verde și a proiectelor nucleare avansate nu ține pasul cu acest ritm de creștere.

Pe de altă parte, oficiali din Comisie au transmis că data center-ele sunt binevenite în Europa doar dacă contribuie activ la tranziția energetică – susținând capacități regenerabile și recuperarea căldurii reziduale – iar organizații de mediu precum Greenpeace EU avertizează că extinderea capacității pe gaz ar însemna blocarea Europei într-o dependență energetică pe care încearcă deja să o elimine.

Tensiunea este reală și nu are, cel puțin pentru moment, o soluție simplă: competitivitate, suveranitate, sustenabilitate și viteză sunt patru obiective care, în acest moment, nu pot fi maximizate simultan.

Și în România?

Dacă în Vest discuția despre riscul climatic al infrastructurii digitale a ajuns deja pe agenda publică și investițională, în România conversația este, cel puțin pentru moment, mult mai timidă. După cum menționam și anterior, România nu a intrat în analiza First Street, însă cea mai apropiată piață analizată din regiune, Polonia, are nivelul de risc cronic (căldură/secetă) evaluat în banda 25-50%. Aceasta înseamnă un risc moderat, mult sub nivelul piețelor de top (Johor, Singapore, Marseille, Virginia), dar și peste cel al piețelor nordice cu cel mai scăzut risc (Stockholm, Oslo, Copenhaga). Practic, regiunea Europei Centrale și de Est se situează undeva la mijlocul clasamentului global — nici în zona de alertă, nici în zona de siguranță climatică maximă.

În România, nu există încă o presiune reală, la nivel de reglementare sau de piață locală, care să forțeze integrarea riscului climatic în deciziile de site selection pentru data center-e. Spre comparație cu piețele analizate de First Street – unde clima a devenit deja un criteriu de underwriting alături de costul energiei și conectivitate – în România tema rămâne, în mare parte, periferică în discursul public.

Totuși, lucrurile nu stau identic la nivelul jucătorilor mari din piață. Operatorii internaționali și marile companii de infrastructură digitală prezente local urmează, în linii mari, agenda globală a propriilor organizații-mamă: acces cât mai apropiat de 100% la energie verde, reducerea amprentei de carbon și raportare ESG riguroasă – nu neapărat ca răspuns la un risc climatic perceput local, cât mai degrabă ca parte a unor angajamente corporative globale și a cerințelor de finanțare și reglementare europeană (de exemplu, eticheta de sustenabilitate pentru data center-e pe care Comisia Europeană o dezvoltă în prezent).

Practic, în România se vede o discrepanță: presiunea climatică fizică, în sensul strict definit de First Street (căldură extremă, secetă, inundații, vânt), este încă redusă comparativ cu piețe precum Johor, Marseille sau Virginia – dar presiunea de conformitate și sustenabilitate, venită din direcția investitorilor și a reglementărilor europene, este deja prezentă și va continua să crească.

Pe termen mediu, pe măsură ce capacitatea de data center din regiune se va extinde — alimentată de cererea tot mai mare pentru servicii cloud și AI — este probabil ca tema riscului climatic să devină relevantă și pentru piața locală, nu neapărat din cauza unor evenimente meteo extreme imediate, ci pentru că finanțarea, asigurarea și valorizarea acestor active vor depinde tot mai mult de standardele climatice impuse la nivel european.

Ediția 2026 a DataCenter Forum România a confirmat fără echivoc transformarea profundă prin care trece industria centrelor de date la nivel global: discuția nu mai este despre metri pătrați, rack-uri sau conectivitate, ci despre acces la energie. Într-o economie dominată de inteligență artificială, infrastructura digitală începe să fie definită de capacitatea unei țări de a livra putere electrică disponibilă, predictibilă și scalabilă.

Mesajul central al forumului poate fi sintetizat simplu: viitorul economiei digitale se construiește acolo unde există energie pentru AI. Iar România, pentru prima dată după mulți ani, pare să se afle într-o poziție strategică favorabilă.

Derulat pe 7 mai la București, evenimentul a reunit peste 800 de participanți, lideri din infrastructură digitală, operatori de centre de date, hyperscaleri, furnizori de tehnologie, dezvoltatori energetici și investitori internaționali, într-un moment în care Europa traversează una dintre cele mai dificile perioade pentru dezvoltarea de capacități noi de data center. Piețele mature din vestul Europei – Frankfurt, Londra, Amsterdam și Paris (FLAP) – se confruntă cu limitări severe de energie și întârzieri de conectare la rețelele electrice, uneori de până la 5-7 ani. În acest context, Europa Centrală și de Est începe să fie privită ca următoarea frontieră strategică pentru infrastructura AI.

AI-ul schimbă complet ecuația centrelor de date

Una dintre cele mai importante teme ale conferinței a fost impactul exploziv al inteligenței artificiale asupra infrastructurii fizice. Dacă în urmă cu doar câțiva ani un rack de 10 kW era considerat „high density”, astăzi discuția se poartă deja la niveluri imposibil de imaginat în trecut.

Rod Evans, Vice President for Supercomputing, Cloud and AI la NVIDIA, a explicat modul în care AI-ul schimbă fundamental arhitectura centrelor de date:

„În urmă cu câțiva ani, 10 kW pe rack era considerat mult. Astăzi, cu tehnologia Blackwell, vorbim de 150 kW, iar pentru generațiile viitoare proiectăm centre capabile să susțină 650 kW per rack. La aceste valori, răcirea lichidă nu mai este un lux, ci singura modalitate de a opera aceste ‘mașini de gândit’.”

Această schimbare tehnologică are implicații uriașe asupra consumului energetic. Centrele de date AI nu mai seamănă cu infrastructura cloud tradițională. Ele devin facilități industriale cu profil energetic comparabil cu al unor fabrici mari, unde disponibilitatea energiei este criteriul decisiv pentru alegerea unei locații.

Jonathan Berney, fondatorul Accelerated Infrastructure Capital (AIC), a făcut una dintre cele mai relevante declarații ale forumului: ”AI-ul domină piața centrelor de date. Gândiți-vă că, în urmă cu 18 luni, fabricile de inteligență artificială (AI Factories) erau aproape inexistente în Europa, iar acum asistăm la o dezvoltare masivă, inclusiv un proiect care va deveni funcțional în România. Provocarea majoră este însă că Europa nu are suficientă energie disponibilă imediat pentru astfel de proiecte, cel puțin nu în Europa de Vest și pe piețele mature din regiunea FLAP-D.”

Berney a subliniat că România are șansa de a urma modelul de succes al Norvegiei. În acest sens, proiectul Cluster Power poate deveni investiția «ancoră» care să schimbe percepția întregii industrii peste noapte, transformând România într-o destinație de referință pentru viitoarele facilități AI Factories.

În acest context, tema dominantă a ediției 2026 a DataCenter Forum a fost relația dintre energie și infrastructura digitală. Practic, AI transformă electricitatea în resursa strategică a noii economii.

De la „speed to market” la „speed to power”

Unul dintre conceptele care au definit ediția 2026 a fost „Speed to Power” – ideea că viteza de acces la energie a devenit principalul criteriu investițional pentru marile proiecte de data center. Mihai Manole, CEO Tema Energy, a rezumat foarte clar această schimbare de paradigmă: „Astăzi în dezvoltarea pieței DataCenter elementul cheie este Speed to Power. Investitorii vin unde energia este deja disponibilă și unde timpul de conectare este minim. România are hub-uri energetice, în special în vestul și centrul țării, unde putem pune la dispoziție 500 MW aproape imediat. Acesta este ‘biletul’ nostru pentru a atrage proiecte de tip Hyperscale.”

Acest mesaj reflectă perfect noua realitate a pieței europene. În multe state vest-europene, problema nu mai este lipsa capitalului sau a cererii, ci imposibilitatea de a obține suficientă energie electrică într-un orizont rezonabil de timp. În unele regiuni mature, dezvoltatorii primesc termene de conectare după 2030. România începe astfel să fie privită diferit: nu ca o piață periferică, ci ca o destinație capabilă să ofere ceea ce Europa Occidentală nu mai poate livra rapid – energie disponibilă acum.

Una dintre ideile conturate este că industria DataCenter, cea mai bogată din lume în termeni de capital este încetinită de una dintre cele mai subfinanțate infrastructuri din lume,  rețeaua electrică. Dacă un hyperscaler poate dezvolta complet un centru de date în 24–48 de luni, o rețea de distribuție a energiei electrice necesită între 7 și 12 ani pentru dezvoltare, iar o centrală nucleară are nevoie de cel puțin 10–15 ani.

Nu ducem lipsă de cerere pentru putere de procesare. Ci suntem intr-o criza de timp pentru infrastructura energetică necesară pentru a o susține.

România și fereastra critică de oportunitate

Unul dintre cele mai puternice mesaje ale conferinței a venit din partea lui Jonathan Berney, fondator și Managing Partner al Accelerated Infrastructure Capital. Acesta a avertizat că România traversează un moment favorabil, cu o fereastră limitată de oportunitate:

„România are o fereastră de 12 luni în care poate să strălucească. În timp ce restul Europei se luptă cu lipsa puterii, România are abundență.”

Mesajul lui Berney a fost unul strategic: avantajul României există acum, dar nu este garantat pe termen lung. Alte state din regiune se mișcă rapid pentru a atrage investiții similare, iar competiția pentru marile proiecte AI este globală.

În acest context, proiectul ClusterPower de la Craiova a fost prezentat ca unul dintre cele mai importante proiecte AI-ready din Europa Centrală și de Est.

„Proiectul ClusterPower de la Craiova este unul dintre puținele din Europa care este AI-ready acum. Are puterea, echipa și infrastructura necesară pentru a deveni un magnet pentru marii clienți globali de AI. Capacitatea de scalare până la 200 MW până la finalul lui 2027 transformă proiectul într-un posibil „anchor investment” pentru ecosistemul românesc de AI și infrastructură digitală, ” a mai adăugat Berney.

în România ponderea centrelor de date în consumul național de energie este de aproximativ 0,2%, printre cele mai mici din UE, în timp ce în Danemarca este de 4,9%. în Olanda depășește 6%, iar în Irlanda ajunge la 24%. România are o disponibilitate de putere, ceea ce reprezintă un avantaj strategic rar într-o Europă aflată sub presiune energetică. Mai mult, România beneficiază și de alte atuuri structurale:

• Capacitate disponibilă în rețeaua electrică, cu zeci de megawați accesibili prin acorduri rapide de conectare
• Zone de rețea încă necongestionate, care permit dezvoltarea proiectelor într-un termen mai scurt, nu peste 5–7 ani, cum se întâmplă în multe piețe vest-europene
• Posibilitatea de conectare rapidă și termene realiste de implementare, cu facilități care pot deveni operaționale în 18–20 de luni
• Un mix energetic diversificat, susținut de resurse regenerabile aflate în plină expansiune, centrale pe gaz, si in curand noi capacitati nucleare
• Parcuri de energie regenerabilă, integrate cu soluții de stocare, capabile să evolueze în adevărate hub-uri de energie verde
• Terenuri mai ieftine și costuri operaționale încă competitive comparativ cu Europa de Vest, un avantaj important pentru proiectele hyperscale și AI-ready

Suveranitatea digitală devine infrastructură critică

O altă temă majoră a ediției 2026 a fost conceptul de suveranitate digitală europeană. În contextul AI, controlul asupra infrastructurii și datelor devine o problemă strategică, nu doar tehnologică.

Rod Evans a formulat această dilemă într-un mod direct:

„Fiecare națiune trebuie să decidă: vrei să fii un consumator de AI sau un producător? Construirea de AI Factories este singura cale de a proteja cultura și suveranitatea datelor unei țări.”

Acest mesaj a fost amplificat de discuțiile despre inițiative europene precum proiectul RO AI Factory, dezvoltat în cadrul ecosistemului european EuroHPC și găzduit de ICI București.

Programat să devină operațional în 2027, proiectul poate deveni catalizatorul unei noi generații de infrastructură AI în România.

În cadrul forumului s-a subliniat că suveranitatea digitală nu înseamnă izolare tehnologică, ci control și transparență:

• date procesate în Europa;
• jurisdicție europeană;
• infrastructură operată local;
• capacitate de procesare independentă.

În era AI, aceste elemente devin componente de securitate economică și geopolitică.

Data center-ul viitorului nu mai este „real estate”

Una dintre concluziile importante ale evenimentului a fost că operatorii de centre de date trebuie să își redefinească rolul. Modelul tradițional bazat strict pe colocare și închiriere de spațiu începe să fie insuficient. În cadrul discuțiilor s-a evidențiat faptul că operatorii trebuie să livreze infrastructură inteligentă care să includă bare metal infrastructure, servicii cloud  avansate, protecție DDoS, conectivitate ultra-low latency;

S-a discutat și despre diferența dintre colocare și cloud. Din perspectiva spațiului fizic, piața rămâne dominată de colocare, într-un raport estimat la 90% vs 10% cloud. Însă, din perspectiva veniturilor și valorii adăugate, raportul se schimbă către 70% / 30%, semnalând maturizarea serviciilor digitale cu valoare ridicată.

Această evoluție confirmă faptul că infrastructura digitală nu mai este doar un activ imobiliar, ci o platformă strategică pentru economie și AI.

Energia rămâne atât avantaj, cât și vulnerabilitate

Deși România beneficiază momentan de o poziționare favorabilă, forumul a evidențiat și vulnerabilitățile structurale existente.

Participanții au subliniat că hyperscalerii rămân încă precauți din cauza unor probleme persistente:

• volatilitatea energetică;
• predictibilitatea redusă;
• costurile ridicate ale energiei;
• constrângerile rețelei;
• incertitudinea macroeconomică și politică.

Atât timp cât România rămâne importator net de energie în anumite perioade, marile companii globale vor continua să analizeze cu atenție sustenabilitatea pe termen lung a investițiilor.

Totuși, comparația cu piețe mature precum Irlanda sau Danemarca evidențiază potențialul uriaș de creștere. În prezent, centrele de date consumă aproximativ 0,2% din energia electrică a României, comparativ cu:

• aproximativ 24% în Irlanda;
• aproximativ 5% în Danemarca.

Acest decalaj arată cât de mult spațiu de dezvoltare există încă în piața locală.

Talentul românesc – avantajul cel mai greu de replicat

Un moment aparte al ediției 2026 a fost panelul dedicat specialiștilor români care lucrează în marile hub-uri europene precum Frankfurt, Londra, Amsterdam sau Paris. Concluzia panelului a fost clară: România exportă deja expertiză de top în infrastructura globală, iar mulți dintre inginerii implicați în designul și operarea marilor campusuri europene sunt români. Acest capital uman reprezintă probabil cel mai sustenabil avantaj competitiv al României.

Participanții au subliniat însă necesitatea unei strategii naționale coerente pentru a transforma acest avantaj tehnic într-un argument economic capabil să atragă regiuni complete de cloud și investiții hyperscale.

Concluzie: România trece de la „piață promițătoare” la „piață strategică”

DataCenter Forum România 2026 a transmis un mesaj clar: România nu mai este doar o piață emergentă interesantă, ci începe să devină o opțiune strategică reală pentru infrastructura europeană de AI și data center.

Avantajele există:

• capacitate energetică disponibilă;
• timp redus de implementare;
• mix energetic diversificat;
• talent tehnic;
• poziționare geografică strategică;
• infrastructură în dezvoltare;
• costuri competitive.

Însă forumul a evidențiat și faptul că oportunitatea actuală este limitată în timp. Următoarele 12-24 de luni vor fi decisive pentru poziționarea României în noua economie AI europeană.

Pentru ca această oportunitate să fie valorificată, România are nevoie de:

• predictibilitate;
• procese de autorizare rapide;
• dialog public-privat coerent;
• strategie națională pentru infrastructura AI;
• stabilitate economică și politică.

Poate cea mai importantă concluzie a ediției 2026 este că infrastructura digitală și infrastructura energetică au devenit inseparabile. Centrele de date nu mai sunt simple facilități IT – ele devin coloana vertebrală a economiei digitale, iar energia devine combustibilul inteligenței artificiale. În această nouă ecuație europeană, România pare să aibă, pentru prima dată după mulți ani, șansa reală de a deveni mai mult decât un spectator.

Ajuns la cea de-a opta ediție, DataCenter Forum Romania 2026 și-a reconfirmat statutul de principală platformă dedicată infrastructurii digitale, energiei și viitorului inteligenței artificiale în regiune. Succesul acestei ediții se datorează unei audiențe extrem de implicate, unor speakeri remarcabili și, mai ales, partenerilor și sponsorilor care au contribuit la transformarea acestei viziuni în realitate.

• Diamond Partners: HiRef S.p.A., Legrand Romania, EnerSys, Vertiv, Schneider Electric
• Gold Partners: M247 Global, E-INFRA, Hewlett Packard Enterprise, Johnson Controls, Voxility, Cummins Inc., EAE Group, Pyralis Services, Vodafone, Rittal Romania, Reichle & De-Massari, Dendrio, Dell Technologies
• Silver Partners: Enery, Prime Batteries, Monsson, GRUNDFOS, International Data Center Authority (IDCA), Uniline TCS
• Sesiunile de networking au fost susținute de: NXDATA, Schwarz Digits Romania, Eaton

Industria de Data Center pare că „duduie” la nivel global, alimentată de investiții de miliarde menite să satisfacă cerințe de computing și cognitive power ale marilor jucători din Cloud și AI. Fabricile și Centrele de Date AI înghit zeci de mii de cipuri, ceea ce pune o presiune uriașă pe producători precum Nvidia și se transformă într-un factor de încetinire a proiectelor. Pentru a securiza acest aspect, Amazon tocmai a semnat cu NVIDIA un contract pentru achiziția a peste 1 milion de procesoare până la finalul anului 2027.

Să fie, însă, doar acesta principalul obstacol în calea industriei? Alexandru Chiriță, CEO  Electrica, are o perspectivă foarte interesantă într-un articol pe Linkedin asupra unei potențiale crize AI generate nu de lipsa de siliciu, ci de lipsa energiei și a accesului la rețea. Un subiect pe care, de altfel, îl vom aborda și la DataCenter Forum 2026.

” The world’s most capital-rich industry is being bottlenecked by the world’s most capital-starved one: the electric grid.”

Abordarea convențională a apetitului energetic al AI-ului o tratează ca pe o problemă de cerere: construim mai multe centrale, întindem mai multe cabluri. Această viziune este incompletă. Ceea ce observăm este o coliziune structurală între ritmul capitalului digital și ritmul infrastructurii energetice. Hyperscalerii pot alege locația, obține autorizațiile și construi un centru de date în 12–18 luni. O nouă linie de transport durează 7–12 ani. O centrală nucleară, 10–15 ani. Această neconcordanță temporală nu este doar un blocaj ce trebuie optimizat — este un risc sistemic care va redesena harta locațiilor unde se construiește AI, care rețele vor fi consolidate și care țări vor câștiga sau pierde următorul ciclu industrial.

Situația curentă este cunoscută în piață și, chiar dacă centrele de date nu reprezintă cel mai energofag sector, rămân industria cu cea mai mare creștere a consumului.

Cifrele momentului

• Capacitatea actuală: Consumul global de electricitate al centrelor de date a atins aproximativ 415 TWh în 2024 (~1,5% din cererea globală). Această cifră a crescut cu 12% pe an în ultimii cinci ani — de trei ori mai rapid decât creșterea cererii globale de electricitate.
• Traiectoria pe termen scurt: IEA estimează că acest consum se va dubla până în 2030, ajungând la 945 TWh (echivalentul consumului național al Japoniei). Energy Intelligence (Londra) estimează că pragul de 1.000 TWh ar putea fi atins chiar mai devreme, în 2026.
• Multiplicatorul AI: Facilitățile proiectate anterior pentru 6–12 kW per rack sunt acum proiectate pentru sarcini mult mai mari. Clusterele de antrenare AI necesită blocuri de putere dense, care trebuie asigurate integral de la început — un model diferit de creșterea graduală pentru care au fost proiectate rețelele electrice.

Presiunea pe „pipeline”

Peste 8,9 GW distribuiți în 105 proiecte europene vizează operaționalizarea până la finele anului 2026. Constrângerea nu este capitalul, nici terenul și nici măcar cipurile — ci capacitatea de conectare la rețea.

Alexandru Chiriță susține că ne aflăm în punctul în care „Infrastructura își întâlnește limitele”. Țări precum Irlanda, Germania sau Olanda se află deja în acest scenariu, fiind nevoite să încetinească avântul industriei de Data Center:

• SUA: Cererea va atinge 260 TWh în 2026. Proiecte din Virginia până în Texas sunt blocate deoarece rețelele și-au atins limitele.
• Irlanda: Cel mai extrem caz. Centrele de date consumă deja 21% din energia națională. Moratoriul de 4 ani (2021-2025) a transformat țara într-un laborator care arată ce se întâmplă când cererea digitală depășește infrastructura fizică.
• Germania & Singapore: Ambele se confruntă cu întârzieri masive sau au impus moratorii pentru a gestiona eficiența energetică.

Contextul Românesc: De la periferie la activ strategic

România se află într-un punct de inflexiune remarcabil. Aceleași constrângeri de rețea care blochează proiectele din Dublin sau Frankfurt ar putea deveni avantajul competitiv al României — dacă țara știe să își joace cărțile.

Avantajele noastre sunt reale:

• Diversitate energetică: Sursele curate (hidro, nuclear, eolian, solar) asigură peste 60% din electricitate. Nucleara oferă energia de bandă (baseload) pe care hyperscalerii o cer tot mai mult.
• Locație strategică: Podul digital între Europa de Vest și Marea Neagră, susținut de o forță de muncă IT de peste 200.000 de profesioniști.
• Extinderea rețelei: Planul de dezvoltare al Transelectrica (2024–2033) prevede investiții de ~1,9 miliarde euro. Noile reguli de alocare din 2026 sunt menite să accelereze conectarea marilor consumatori.
• Proiecte regenerabile: Peste 60 GW în proiecte aprobate — un rezervor uriaș de „electroni verzi”.

Provocările rămân însă majore:

• Fiabilitatea rețelei: Indicatorul SAIDI în România este de aproximativ 240 minute/an, mult peste cele 40–150 minute din Germania. Hyperscalerii cer o fiabilitate de 99,999%.
• Capacitatea de absorbție: Cei 60 GW aprobați depășesc capacitatea actuală a rețelei. Sunt necesari cel puțin 4 GW în stocare până în 2030.
• Viteza instituțională: În 2025, capacitatea IT a centrelor de date din România era de doar 77 MW (față de 4.260 MW în Germania). Scalarea necesită viteză de execuție, nu doar bani.

Întrebarea strategică

România nu concurează cu Dublin sau alte orase din zona FLAPD pentru piața data center. Se poziționează pentru piața de mâine: infrastructura nativă AI care are nevoie de energie curată, teren și simplificare la nivel de reglementări. Piețele saturate redirecționează sau vor redirecționa cererea către piețele emergent. România o poate absorbi, însă întrebarea pe care Alexandru Chiriță o are pentru liderii din energie nu este dacă centrele de date vor veni, ci dacă rețeaua, cadrul de reglementare și viteza noastră instituțională pot ține pasul cu oportunitatea care ne bate la ușă.

Citiți întregul text direct pe LinkedIn: Link către articolul lui Alexandru Chiriță

Europa accelerează construcția unei infrastructuri AI la scară continentală, iar cifrele confirmă ambiția proiectului. După lansarea AI Innovation Package în 2024, care a extins rolul EuroHPC către suport complet pentru dezvoltarea de modele AI, UE are deja 13 AI Factories. În 2025, Comisia a ridicat mizele prin InvestAI, un plan ce urmărește mobilizarea a 200 de miliarde EUR (în mare parte investiții private), dintre care până la 20 de miliarde EUR reprezintă contribuția publică destinată gigafabricilor.

Împreună cu strategia Apply AI, Europa se apropie de un ecosistem de cel puțin 17 AI (giga)factories finanțate public/public-privat, peste care se suprapun proiectele private. Doar NVIDIA a anunțat recent un roadmap pentru construirea a 20 de fabrici AI în Europa, dintre care 5 gigafactories, ceea ce ridică totalul proiectelor active în Europa ale companiei la 22, cu încă 15 planificate de Nvidia până în 2030, potrivit  think tank-ului Centre for European Policy Studies (CEPS). (Vezi lista proiectelor Nvidia în Europa, aici.)

Pe plan local, la sfârșitul lunii noiembrie, guvernul României a aprobat memorandumul prin care Ministerul Energiei și Ministerul Finanțelor sunt mandatate să coordoneze implementarea proiectului Black Sea AI Gigafactory, un hub de AI și supercomputing în valoare de până la 5 miliarde de euro. Competiția pentru finanțare europeană este deschisă, autoritățile românești pregătesc deja propunerea oficială care va fi depusă în martie 2026.

Ce moment mai potrivit pentru a revedea premisele programului AI Gigafactory și a cântări planurile și șansele României?

De la AI Factories la AI Gigafactories: obiective, finanțare și perspective

În februarie 2025, vă spuneam că președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a lansat InvestAI, inițiativa care includea un fond dedicat de 20 miliarde de euro pentru construirea de AI Gigafactories (AIGFs). Programul omonim propune construirea a cel puțin cinci astfel de „gigafabrici” – infrastructuri de calcul la scară uriașă, concepute ca extindere a programului AI Factories, capabile să antreneze modele de sute de trilioane de parametri prin integrarea a peste 100.000 de cipuri AI și a unor centre de date eficiente energetic și automatizate.

Prin InvestAI, alături de contribuțiile statelor membre, UE urmărește să ofere cercetătorilor, startup-urilor și industriei acces la o capacitate masivă de calcul, accelerând dezvoltarea modelelor AI avansate și întărind suveranitatea tehnologică europeană.

Costul estimat pentru o AI Gigafactory este de 3-5 miliarde de euro, finanțarea fiind împărțită între sectorul public și cel privat. Mai precis, contribuția publică poate acoperi până la 35% din CAPEX, prin Comisia Europeană și statele membre, în timp ce restul investiției și 100% din OPEX vin de la firme private și fonduri de investiții. La nivel european, finanțarea dedicată AI Gigafactories este deci distribuită astfel: 17% Comisia Europeană, 17% statele UE și 66% sectorul privat.

Programul AI Gigafactories este extinderea naturală a inițiativei AI Factories, finanțată prin EuroHPC cu aproape 2 miliarde euro. AI Gigafactories vor prelua acest model, dar la o scară industrială mult mai mare, creând infrastructura necesară pentru antrenarea modelelor avansate.

• Află mai multe informații despre RO AI Factory, prima fabrică AI din România: „Interviu Victor Vevera ICI: Ce resurse și servicii va oferi RO AI FACTORY și când va deveni operațională”.

Țările care intră în cursa pentru AI Gigafactories. Ce urmează?

În 2024–2025, Comisia Europeană a lansat procedura de „exprimare a interesului” pentru a evalua piața. Au fost depuse 76 de propuneri, acoperind 60 de situri din 16 state membre, și indicând intenții totale de investiții de peste 230 miliarde euro. Având în vedere volumul și complexitatea propunerilor, apelul oficial pentru AIGFs a fost amânat recent pentru 2026, în loc de finalul anului 2025, așa cum prevedea inițial calendarul programului.

Deși Comisia Europeană nu a dezvăluit oficial statele care au depus expresii de interes până la termenul limită din 20 iunie 2025 din motive de confidențialitate, câteva țări și-au anunțat participarea în mod public.  Printre acestea se numără România, Austria (Viena), Cehia (Praga), Spania (Mora la Nova), precum și Germania și Olanda, potrivit Data Center Dynamics.

Printre respondenții la apelul de exprimare a interesului se numără și operatori data center, companii telecom, furnizori de energie, parteneri tehnologici europeni și globali, precum și investitori. Potrivit Comisiei, cumulat, respondenții anticipează achiziția a cel puțin trei milioane de GPU-uri.

Apelul a fost lansat pentru a evalua interesul și a crea un registru neoficial de candidați. Între decembrie 2025 și începutul anului 2026, Comisia Europeană va discuta cu respondenții pentru a rafina propunerile: detalii tehnice, locație, specificaţii, plan de finanțare și sustenabilitate.

• Pe 4 decembrie 2025, Comisia Europeană a semnat un Memorandum de Înțelegere (MoU) cu Banca Europeană de Investiții și Fondul European de Investiții pentru a sprijini dezvoltarea și finanțarea AI Gigafactories.
• Ce urmează? Apelul oficial pentru propuneri va fi lansat în prima parte a anului 2026 (termen estimat de depunere a ofertelor: martie 2026).
• Gigafabricile AI vor fi operaționale până la sfârșitul anului 2028.

Ce planuri are România pentru Black Sea AI Gigafactory

Proiectul Black Sea AI Gigafactory propune instalarea a peste 100.000 de acceleratoare AI, în două etape: Faza I la Cernavodă și Faza II la Doicești, locații alese pentru avantajele lor energetice și de infrastructură digitală. Alimentată cu până la 1.500 MW de energie fără emisii, în principal nucleară, gigafabrica ar transforma România într-un hub strategic de supercomputing în Europa.

Cernavodă oferă alimentare directă din surse nucleare și conectivitate excelentă prin fibră optică și cabluri submarine, iar Doicești aduce avantajul unui „sit industrial cu potențial de co-localizare SMR, răcire hibridă şi integrare în reţeaua naţională de comunicaţii de mare viteză” (sursa ). Proiectul include și o componentă solidă de securitate cibernetică, susținută de expertiza acumulată prin prezența Centrului European de Competenţe în Securitate Cibernetică (ECCC) la București.

Memorandumul despre care vorbeam la începutul articolului, aprobat de guvern pe 27 noiembrie, îi pune la cârmă pe Ministerul Energiei și Ministerul Finanțelor, cu sprijinul Autorității pentru Digitalizarea României, pentru a coordona pregătirea, negocierile și cooptarea tuturor actorilor-cheie din mediul public, privat, academic și de cercetare, în vederea aducerii și implementării în România a proiectului Black Sea AI Gigafactory.

Ce mai aflăm din memorandum:

• Ministerul Energiei devine coordonatorul principal al proiectului și principalul responsabil pentru „problematica” centrelor de date, cu rolul principal în dezvoltarea și gestionarea politicilor legate de acest domeniu.
• România ar putea atrage fonduri suplimentare prin instrumente europene precum Fondul Consiliului European pentru Inovare, TechEU Scale-up, inițiativa „Campionii europeni din domeniul tehnologiei” a Grupului BEI sau garanția InvestEU.
• Gigafabrica va integra tehnologii avansate de eficiență energetică – de la răcire sustenabilă și energie regenerabilă prin PPA, până la reutilizarea căldurii și măsuri de reziliență a rețelei – pentru a respecta obiectivele climatice naționale și europene.
• Nu doar eficiența energetică contează în selecția proiectelor, ci și utilizarea responsabilă a apei și adoptarea principiilor de circularitate.
• România derulează un program amplu de investiții în energie nucleară, care include retehnologizarea Unității 1 de la Cernavodă (pentru extinderea duratei de viață cu încă 30 de ani), construirea Unităților 3 și 4 și dezvoltarea tehnologiilor nucleare avansate, precum reactorul modular de mici dimensiuni (SMR) NuScale de la Doicești.
• Gigafabrica va stimula competitivitatea prin capacități avansate de calcul pentru industrie, startup-uri, IMM-uri și cercetare, va crea locuri de muncă și va dezvolta competențe, iar prin dezvoltarea de coridoare transfrontaliere de fibră optică și servicii de calcul de încredere va consolida conectivitatea regională, completând infrastructura EuroHPC și promovând colaborarea interoperabilă între țări.

Ne bucurăm că, indiferent de „verdictul” european după etapa din martie 2026, România nu va pune proiectul pe pauză. Din contră, în cazul unui răspuns negativ, autoritățile sunt pregătite să-l recalibreze, să atragă investitori și să continue implementarea, cu sprijinul tehnic al Grupului Băncii Mondiale și al altor instituții financiare internaționale. Nu renunțăm la ambiția de a construi un hub AI regional – iar asta este poate cea mai bună veste din industrie cu care intrăm în 2026!

Boom-ul industriei globale de data center, alimentat de bugetele generoase ale hyperscalerilor și investitorilor mari, duce la creșterea constantă a costurilor de construcție. Analizele arată că deja dezvoltatorii se confruntă cu provocarea de a lucra cu un „preț final” imposibil de fixat din start.

Bugetele pentru centrele de date sunt din ce în ce mai greu de estimat pentru că prețurile materialelor oscilează, echipamentele critice au timpi de livrare de peste un an, tehnologiile noi vin cu costuri suplimentare și fiecare etapă a proiectului implică riscuri financiare.

Turner & Townsend a publicat la începutul lunii noiembrie raportul „Data Centre Construction Cost Index 2025-2026”, care oferă o imagine clară asupra stării reale a pieței. Acesta este în prezent singurul index dedicat exclusiv costurilor de construcție din industria centrelor de date, devenind astfel un reper esențial pentru investitori, dezvoltatori și operatori. Analiza lui ne ajută să înțelegem direcțiile în care evoluează piața și implicațiile pentru proiectele viitoare.

Liquid cooling vs. centrele de date tradiționale. Care sunt diferențele de cost

Potrivit raportului Turner & Townsend, costurile sunt în creștere, iar tranziția către sisteme de tip liquid cooling implică cheltuieli semnificativ mai mari comparativ cu centrele  de date tradiționale (sisteme de răcire pe bază de aer). În cifre, realitatea arată astfel: costurile de construcție pentru centrele de date cloud tradiționale au urcat cu 5,5% în 2025 față de anul trecut. Creșterea este însă una moderată față de saltul de 9% raportat în 2024, ceea ce înseamnă că piața începe să se stabilizeze, iar inflația medie din sectorul construcțiilor, de 4,2%, se simte mai puțin acut pe segmentul data center, pe măsură ce lanțurile locale de aprovizionare se dezvoltă și reduc presiunile de preț.

Situația este însă diferită pentru centrele de date care folosesc sisteme de răcire de tip liquid cooling, concepute pentru sarcini AI. În SUA, costurile de construcție pentru acestea sunt, în medie, cu 7-10% mai mari decât cele pentru centrele tradiționale, cu aceeași capacitate IT. Aceste centre high-density sunt mai complex de construit, integrează sisteme tehnice și de răcire mult mai scumpe, iar cererea pentru ele crește rapid în piețele din SUA, Marea Britanie, Europa și Asia de Est, pe măsură ce companiile caută să susțină workload-uri AI tot mai intensive.

Densitatea, rentabilă pe termen lung

Același raport Turner & Townsend arată că, tocmai datorită densității, centrele de date AI pot fi alegerea mai rentabilă pe termen lung. Acestea au deseori un design mai flexibil, ceea ce poate reduce costul proiectelor. Totodată, densitatea crescută permite reducerea amprentei clădirii, iar „mega campusurile” proiectate pentru rularea modelelor AI în mai multe clădiri interconectate aduc economii de scară semnificative.

Pe de altă parte, centrele de date cloud tradiționale necesită măsuri complexe pentru asigurarea continuității serviciului (măsuri tehnice de redundanță), ceea ce crește considerabil costurile de construcție și, pe termen lung, pe cele de operare.

Care este perspectiva dezvoltatorilor  

Cum apreciază dezvoltatorii situația din 2025? Aproape jumătate dintre respondenți au observat creșteri de 6-15% ale prețurilor de construcție, iar 21% spun că au depășit 15%. În plus, sub presiunea inflației, majoritatea (60%) anticipează noi majorări între 5-15% în 2026. 21% dintre respondenți sunt chiar mai pesimiști și cred că inflația va depăși 15% în anul următor.

Marile capitale europene urcă în clasamentele costurilor de construcție a centrelor de date, apropiindu-se de nivelul marilor orașe americane. Paris și Amsterdam ajung la 10,8 USD/watt, comparabil cu Portland, iar Madrid și Dublin depășesc orașe americane precum Atlanta, Phoenix și Columbus.

Te invităm să citești integral raportul realizat de Turner & Townsend, aici.

Centrele de date ale viitorului vor fi hibride

Potrivit McKinsey, deși în prezent trainingul AI este principala forță care crește dimensiunea și scara centrelor de date, viitoarele centre vor fi hibride, combinând workloaduri de training, inferență și sarcini cloud. Acestea ar putea depăși ca mărime chiar și facilitățile considerate mari în urmă cu doi ani.

În plus, astăzi, între momentul solicitării serviciilor și începerea construcției unui centru de date pot trece 12–36 de luni, în funcție de tip, design, dimensiune și locație. Optimizarea procesului de construcție poate scurta semnificativ acești timpi: de exemplu, o firmă americană de arhitectură a finalizat în doar 30 de zile, cu ajutorul unei platforme Agentic AI, designul unui centru de date de 929 mp în Colorado – primul proiect de acest tip conceput integral de inteligență artificială.

Astfel de inovații ar putea reduce timpul de construcție cu 10–20% și ar putea aduce economii similare la nivel de capital, reducând cheltuielile globale estimate la 1,7 trilioane USD până în 2030 cu până la 250 miliarde USD, conform analiștilor McKinsey.

Tot aceștia recomandă și câteva direcții principale care pot transforma modul în care sunt proiectate și construite centrele de date, dintre care amintim:

• Designurile trebuie să permită expansiunea în etape, modularizare și asamblare off-site.
• Soluțiile prefabricate și modulare reprezintă 40–60% din componentele unui centru de date, unele proiecte folosind până la 80–85%. Ele permit accelerarea construcției, reducerea muncii on-site și creșterea calității.
• Instrumentele de planificare generativă (generative scheduling) permit simularea a mii de scenarii pentru optimizarea resurselor și a secvenței de lucru, reducând timpul de livrare cu până la 20%.

Găsiți mai multe detalii în analiza McKinsey.

În concluzie, centrele de date ale viitorului vor fi din ce în ce mai costisitoare dacă constructorii nu vor apela la tehnologii inovative și nu vor adopta designuri scalabile și soluții modulare. Aceste practici permit dezvoltatorilor nu doar să reducă costurile, ci și să accelereze livrarea și să gestioneze mai bine complexitatea, pregătind infrastructura pentru cererea și cerințele tot mai mari generate de AI și cloud.