Specialiștii susțin că durata medie de viață a unui Data Center se situează undeva între 10 și 15 ani. Și au argumente solide în acest sens: evoluția accelerată a tehnologiei specifice centrelor de date și presiunea exigențelor tot mai mari ale clienților finali. Care vor „din ce în ce mai mult orice“ – de la putere de procesare și spațiu de stocare, până la viteze de conectare mai mari și disponibilitate garantată de nivel „Five 9s“.
Ce poate face însă o companie care deține și operează un centru de date care a trecut de pragul de 15 ani?
Soluția „greenfield“, a construirii unui Data Center nou de la zero, este perfect posibilă, dar nu și accesibilă multor organizații, pentru că presupune un efort financiar considerabil și necesită, în mod uzual, 2-3 ani până la darea efectivă în funcțiune.
Este adevărat însă că soluțiile modulare și prefabricate reduc substanțial costurile, efortul de construcție și integrare. De aceea, tot mai multe companii optează pentru realizarea de extinderi prin micro-Data Centere containerizate, care pot fi echipate cu cele mai noi și eficiente tehnologii.
O altă soluție utilizată frecvent pentru reîntinerirea Data Centerelor vechi este retehnologizarea. Evoluțiile din ultimii ani ale industriei Data Center s-au concretizat în soluții mai performante și cu o eficiență energetică crescută, care, prin economiile generate, pot ajuta la o amortizare rapidă a investiției.
Vertiv, de exemplu, a publicat recent o serie de scenarii de lucru care demonstrează ce avantaje se pot obține prin înlocuirea echipamentelor de răcire. Conform sursei citate, în cazul înlocuirii unor echipamente de răcire mai vechi de 15 ani cu unele de generație actuală, 44% din costul total al investiției poate fi recuperat în primul an. Retehnologizarea asigură într-un asemenea caz reducerea costurilor de mentenanță și a consumului de energie electrică (PUE scade de la 1,53 la 1,16), diminuarea riscului de downtime și o amortizare a investiției în 3,8 ani.
La rândul lor, noile soluții de electro-backup vin cu o serie de avantaje imediate.
Un UPS cu baterii Li-Ion are o durată de viață de 2-3 ori mai mare decât un echipament cu baterii VRLA, suportă mai bine variațiile de temperatură, ocupă cu până la 70% mai puțin spațiu și sunt dotate cu sisteme de monitorizare avansate.
Un centru de date își poate îmbunătăți randamentul energetic și eficiența operațională nu doar prin înlocuirea echipamentelor, ci și prin implementarea de noi soluții de management și automatizare. Cum este, de exemplu, cazul soluțiilor DCIM, care asigură o vizibilitate extinsă asupra întregului Data Center, facilitând depistarea proactivă a zonelor de risc și a potențialelor disfuncționalități. (Puteți citi aici care sunt principalele atuuri ale celei de a doua generații de soluții DCIM și ce promite valul trei.)
Specialiștii Uptime Institute susțin in acest VIDEO că durata de viață a unui centru de date poate fi prelungită pe termen nelimitat dacă designul acestuia este gândit într-un mod flexibil, care să permită realizarea de upgrade-uri și retehnologizări periodice. Iar faptul că, la momentul actual, există pe piață încă destule Data Centere funcționale cu vârste „venerabile“ de 20 sau chiar 25 de ani este o dovadă în acest sens.