7 provocări reale pentru centrele de date din România, confirmate la DataCenter Forum 2024

Piața europeană a centrelor de date a crescut cu aproape 20% doar în prima parte a anului 2024, în comparație cu 2023.Cererea rămâne însă la un nivel ridicat, închirierea spațiilor înainte de finalizarea contracției unui nou Centru de Date a devenit o practică obișnuită.

Totodată, aplicațiile de Inteligență Artificială necesită tot mai multă putere de calcul și determină tot mai mulți operatori să facă pasul către high-density și sisteme mai performante de răcire.

Aceste tendințe globale se reflectă în mare măsură și pe piața locală, iar operatorii apelează la inovație și tehnologie ca să le poată depăși.

Articolul de mai jos reflectă concluziile panelului dedicat operatorilor DataCenter locali, găzduit de ediția 2024 a DataCenter Forum, la care au participat: Cristina Veriotte, project manager BRD, Sorin Andone, fondator NXDATA și Martin Ford, CEO M247.

Complementar, puteți accesa înregistrarea video a panelului pe pagina de Facebook a DataCenter Forum

 Care sunt principalele provocări pentru operatorii data center din România și ce soluții au identificat pentru depășirea acestora?

  1. Problemele de personal

Deficitul de personal calificat în operarea centrelor de date rămâne o provocare majoră. Companiile sunt nevoite să investească multe resurse în recrutarea talentelor inginerești dar și în formarea continuă și în testarea lor periodică prin simulări de situații critice, în scopul de a le evalua reacțiile și pentru a menține standardele operaționale și de securitate. Regimul de lucru 24/7 este o provocare în plus, fiind cu atât mai solicitant cu cât responsabilitatea funcționării unei instalații data center este foarte mare.

Care sunt soluțiile? Nu există o soluție simplă, însă deficitul de personal poate fi atenuat cu ajutorul automatizării și investiției în instrumente care să eficientizeze fluxurile de lucru specifice: monitorizare, configurare, raportare. Pe termen lung, programele de certificare și de mentorat sau parteneriatele cu diverse instituții internaționale/de învățământ pot fi aduce o atenuare. Este esențială și buna comunicare cu personalul, ideală fiind implementarea unei strategii de fidelizare pe termen lung.

  1. Creșterea prețului energiei și controlul costurilor

Știm deja că centrele de date consumă cantități mari de energie, până la 3% din totalul energiei utilizate în UE. Creșterea prețurilor la energie afectează deci semnificativ costurile operaționale, forțând companiile să găsească soluții mai eficiente energetic. Cristina Veriotte, project manager BRD, mărturisea în cadrul DataCenter Forum 2024 că pentru centrul informatic al BRD costul cu energia electrică reprezintă peste 40% din buget. Reducerea cheltuielilor este deci o necesitate crucială.  Gartner prognozează că până în 2027, 75% dintre organizații vor implementa programe de sustenabilitate la nivelul infrastructurii centrelor de date, pentru a-și optimiza costurile energetice și pentru a se conforma reglementărilor politicilor verzi.

  1. Conformitatea cu reglementările de mediu și de securitate

Reglementările de mediu impun centrelor de date adoptarea de practici sustenabile și investiții în tehnologii care să permită reducerea amprentei de carbon. Ca parte a legislației europene privind ESG (Environmental, Social and Governance), operatorii de centre de date vor fi obligați să raporteze performanța energetică pe baza unor cerințe clare de conformitate. Scopul final al amplului pachet de reglementare este reducerea consumului de energie la nivelul Uniunii, cu 11,7%, până în 2030. Prin Data Center Pact, EU vizează pe termen lung impunerea unui PUE de 1.4, ceea ce va fi o cerință dură pentru mulți operatori.

Pe de altă parte, Directiva NIS 2 (Network and Information Security) privind securitatea cibernetică în UE are termen de implementare data de 17 octombrie 2024. Centrele de date sunt pe lista domeniilor vizate de noua directivă. Potrivit lui Sorin Andone, managing director NXDATA, o mare parte dintre cerințele NIS 2 sunt deja acoperite de centrele de date care sunt certificate ISO 27001.

  1. Impactul Inteligenței Artificiale și creșterea capacității la nivel de rack

Schneider Electric  estimează că totalul consumului de energie asociat volumelor de lucru AI va depăși 18 GW până în 2028. Ce provocări suplimentare apar pentru centrele de date?

Evoluția rapidă a Inteligenței Artificiale Generative corelată cu intensificarea utilizării serverelor GPU generează o creștere accelerată a capacității de procesare la nivel de rack. Furnizorii trebuie să facă față supraîncărcării sistemelor de răcire și sarcinilor electrice mai mari. Proiecțiile din industrie indică o creștere potențială până la 50 kW/rack, și chiar de 150-200 kW/rack pentru configurațiile extreme high density. Adaptarea infrastructurii la noile cerințe de business este obligatorie.

Soluția preferată de industrie este reproiectarea rack-urilor pentru a permite implementarea de soluții de răcire inovatoare precum Direct Liquid Cooling sau răcirea adiabatică. În opinia lui Martin Ford, CEO M247 Europe, majoritatea cerințelor AI vor fi acoperite, cel puțin în 2024, cu tehnologiile actuale, însă după depășirea a 25 kW, adaptarea infrastructurii nu va mai fi posibilă, fiind necesară mai degrabă o reproiectare completă.

  1. Soluții de răcire mai eficiente

Fluctuațiile extreme de temperatură din România, de la ierni geroase la veri caniculare, reprezintă o altă provocare pentru funcționarea eficientă a centrelor de date, necesitând sisteme de climatizare capabile să gestioneze corect temperaturile într-un interval larg, de la -20 până la +50 grade Celsius. Nu trebuie să uităm că eficiența echipamentelor de răcire influențează în mod direct performanța întregului centru de date.

În mod curent, NXDATA se bazează pe răcirea adiabatică, utilizabilă chiar dacă echipamentele nu au fost inițial proiectate pentru această tehnologie. Compania a dezvoltat intern un sistem adiabatic automat, bazat pe același principiu folosit de marii producători de pe piață, adaptându-și echipamentele existente. Pe termen lung, NXDATA se pregătește să adopte și tehnologia Direct Liquid Cooling, Sorin Andone o consideră soluția optimă de răcire pentru noile tehnologii de densitate crescută.

  1. Accesul la energie verde

Energia verde contribuie la reducerea amprentei de carbon, aduce economii de costuri pe termen lung prin accesul la surse de energie mai ieftine și sustenabile, și asigură conformitatea cu cerințele reglementare. În România, centrul de date al BRD este un exemplu în acest sens. Potrivit Cristinei Veriotte, BRD a instalat 400 de panouri fotovoltaice, care produc aproximativ 200 de KWh, contribuind la reducerea cu aproximativ 5% a facturii anuale de energie electrică.  În plus, centrul de date BRD utilizează exclusiv energie verde printr-un furnizor local.

Mai mult, BRD derulează un proiect în colaborare cu Tema Energy pentru optimizarea completă a centrului lor informatic. Obiectivul este ambițios: obținerea unui PUE de 1,3, până anul viitor.

Instituția bancară își propune pe termen lung și să încheie un contract de achiziție de energie regenerabilă (VPPA) cu un producător de energie verde. Acesta poate fi o soluție pentru centrele de date care au nevoie de protecție împotriva volatilității prețurilor energiei (prețul este stabilit în avans și este mai previzibil în comparație cu prețurile pieței).

  1. Tehnologii de mentenanță predictivă

Tehnologiile de mentenanță predictivă permit identificarea și remedierea potențială a problemelor înainte de a deveni critice. Martin Ford (M247) consideră că cele mai utile inovații pe termen scurt se vor concentra pe utilizarea tehnologiilor de mentenanță predictivă pentru infrastructura critică și hardware. Statisticile îi dau dreptate, această abordare poate optimiza procesul de mentenanță cu aproximativ 25% și poate prelungi durata de viață a echipamentului.

În concluzie, deși Centrele de Date moderne se confruntă cu provocări importante, inovațiile tehnologice oferă soluții/perspective promițătoare. Centrele de date sunt obligate să evolueze constant, adaptându-se la noile cerințe ale industriei digitale și globale, cu accent pe eficiență, AI, securitate și sustenabilitate.  Implementarea tehnologiilor avansate nu doar că optimizează operațiunile și reduce costurile, dar asigură și adaptabilitatea la schimbările rapide din mediul IT.