10 dec.
„Căldura le-a gonit mai întâi în munți și sub pământ, apoi au fugit pe apă, pentru ca în final să ajungă și pe fundul oceanelor.“
Sună, ce-i drept, ca un scenariu distopic al unei societăți post-industriale, dar la fel de bine poate reprezenta și începutul unei noi etape în evoluția industriei centrelor de date.
Buncăre și mine reciclate
Încă de acum șase ani, DNB, cel mai mare grup financiar-bancar din Norvegia, și-a relocat centrul de date într-un fost buncăr NATO operat de Green Mountain Data Center. DC1-Stavanger este un fost depozit de armament al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord transformat într-un centru de colocare cu o suprafața de 22.600 mp. Data Centerul, care este certificat Tier III, este alcătuit din 6 buncăre din beton îngropate adânc în munte și oferă spre închiriere mai multe camere de servere, a căror suprafață variază între 50 mp și 1.500 mp. Răcirea se realizează cu apa extrasă de la 100 m adâncime dintr-un fiord, iar temperatura medie anuală asigurată este de aproximativ 8º C.
Și în Statele Unite „dotarile“ armatei au început să fie revalorificate în centre de date. De exemplu, Data Shelter 1 este un fost adăpost antiatomic localizat în Florida, care a fost construit în 1964, în plin Război Rece, pentru Departamentul Apărării și a făcut parte din rețeaua NORAD (North American Aerospace Defense Command). În prezent se lucrează la finalizarea convertirii lui într-un centru de colocare Tier IV, cu o suprafața totală disponibilă de aproximativ 1579.352 mp.
Transformarea buncărelor în centre de date a devenit într-atât de populară în prezent, încât până și hackerii adoptă acesta modă. În septembrie a.c., Poliția germană a anunțat că a reușit, în urma unei operațiuni de amploare, să oprească activitatea „CyberBank“ – un centru de date ilegal din vestul țării, care găzduia 200 de servere. Acesta era găzduit într-o fostă incintă NATO, cu patru niveluri subterane, care fusese utilizată de către armată tot ca Data Center, având o suprafață disponibilă de 5.500 mp.
Dar nu numai resursele militare sunt la mare preț în industria centrelor de date, ci și cele… miniere. De exemplu, compania americană Cavern Technologies, operează un centru de colocare (cu o suprafață de 3.700 mp) aflat la o adâncime de aproximativ 40 de metri într-o fostă mină din Kansas. Și Bluebird Network deține în Missouri un centru de colocare – Bluebird Underground – amplasat la 26 de metri sub pământ într-o fostă exploatare de extragere a calcarului.
La suprafață și pe fundul oceanului
Mediul maritim este și el o destinație care încep să fie atrăgătoare pentru operatorii de Data Centere.
Anul acesta a primit aprobarea pentru a fi lansat la apă în portul irlandez Limerick un nou centru de date plutitor – Nautilus Data Center. Proiectul în valoare de 35 de milioane de euro a fost realizat de start-upul Nautilus Data Technologies, intrat pe piață în urmă cu patru ani, și care a instalat un prim prototip pe o barjă ancorată în portul San Francisco.
Tot anul acesta, Keppel Data Centres, un operator de centre de date din Singapore, a anunțat că intenționează să lanseze propriul hyperscale Data Center plutitor, alcătuit din mai multe module cu o capacitate 10 MW. Keppel, care în 2017 a finanțat Nautilus cu 10 milioane USD, și-au justificat alegerea amplasării pe apă a noii facilități prin reducerea costurilor de construcție și deținere cu 30-50%.
Și Microsoft are de gând să exploateze potențialul mediului marin prin intermediul proiectului Natick – un submarin special construit pentru a fi utilizat că Data Center. Centrul subacvatic „Northern Isles Data Center“, cel de al doilea proiect realizat de compania din Redmond, este de fapt un container cilindric, de aproximativ 12 metri lungime, care găzduiește 12 rack-uri și 864 de servere. Proiectul este astfel conceput încât să nu necesite inteventii umane până la cinci ani și să asigure o eficiență energetică ridicată (PUE de 1,07), folosind răcirea cu apă pentru radiatoarele fiecărui rack. Prototipul a fost deja scufundat la o adâncime de 35 de metri în largul coastelor scoțiene, fiind conectat de Insula Orkney cu un cablu submarin, care asigură atât alimentarea cu energie din surse regenerabile (eoliană și solară) cât și conexiunea cu rețeaua Microsoft. Într-o etapă viitoare se preconizează și exploatarea energiei valurilor, cu ajutorul specialiștilor de la European Marine Energy Centre.
După cum se poate vedea există premise ca, încetul cu încetul, centrele de date să părăsească marile orașe, care încep să își atingă limita de saturație. Fenomenul începe să fie vizibil în Europa, unde Amsterdamul a suspendat anul acesta construcția de Data Centere, iar Londra și-a încetinit ritmul de creștere (după ce în 2018 a adăugat o capacitate de 77 MW, în 2019 a mai crescut cu doar 15 MW). Pentru moment, operatorii de centre de date s-au mutat la periferie, însă specialiștii consideră că schimbările climatice, creșterea cerințelor de putere procesare și intrarea în vigoare a noilor directive „verzi“ vor accelera migrarea nu doar către noi tehnologii, ci și către noi locații care să permită obținerea unui nivel superior de eficiență energetică.
