Sunt centrele de date noul “inamic energetic” al Uniunii Europene?

Esențiale în procesul de transformare digitală al economiei mondiale, Centrele de date genereaza un consum tot mai mare de energie, cee ce stârnește îngrjorare la nivel global. Subiectul este unul de actualitate, însă trebuie abordat cu prudență și documentare minuțioasă pentru că datele, de cele mai multe ori estimative, pot genera confuzie.

Conform unui recent raport al International Energy Agency (IEA), până în 2026, cererea globală de electricitate venită din partea centrelor de date ar putea să crească cu peste 80%. Studiul IEA folosește ca bază de calcul nivelul de consum din 2022, estimat la 460 TWh, care reprezenta aproape 2% din totalul cererii mondiale de electricitate.

Conform sursei citate, adopția accelerată a noilor servere high density, a tehnologiilor și aplicațiilor de Inteligență Artificială, dar și a criptomonedelor, ar putea genera în următorii doi ani o majorare a consumului care variază între 620 și 1.050 TWh. Din media de 830 TWh stabilită, circa 580 TWh vor reveni centrelor de date tradiționale, aproximativ 80 TWh – celor destinate criptomonedelor, iar restul va fi consumat noile Dată Centere AI dedicate ce vor apărea.

În Uniunea Europeană, care potrivit datelor IEA deținea 16% din Data Centerele funcționale la nivel global, consumul estimat la nivelului anului 2022 era de aproximativ 100 TWh, reprezentând aproximativ 4% din cerere de electricitate la nivelul UE. Din cele 1.240 de centre contorizate, majoritatea acetora erau concentrate în centrele financiare europene – Frankfurt, Londra, Amsterdam, Paris și Dublin. În această companie de elită, Irlanda reprezintă un caz aparte, Data Centerele locale având un consum de 5,3 TWh în 2022, cea ce reprezenta 17% din consumul total de electricitate al țării. Consum care se preconizează însă că va ajunge la 32% în următorii doi ani, care urmare a creșterii numărului de centre de date cu 65%. La nivelul întregi Uniuni, prognoza IEA este că, în următorii doi ani, centrele de date vor ajunge să contorizeze aproximativ 150 TWh, ceea ce ar echivala cu o creștere de 50%.

Care sunt principalii consumatori

Cu oarecare ironie, unii experți din industrie spun că până la urmă IT-ul consumă energie și nu centrele de date în sine, iar oprirea IT-ului ar reduce la minim acest consum. Dincolo de glumă, principalii responsabili de creșterea cererii de electricitate în centrele de date sunt serverele și sistemele de răcire, urmate de sistemele de alimentare cu energie, dispozitivelor de stocare, echipamentelor de rețelistică, sistemelor de iluminare, securitate fizică, comunicare etc.

Cum serverele tind să devină tot mai energofage, prin adoptarea arhitecturilor high-density, principala soluție pe care o pot adopta Data Centerele pentru a reduce factura este cea a îmbunătățirii eficienței sistemelor de răcire. Teoretic, această poate aduce o diminuare a consumului care variază intre 10 și 20%, în funcție de tipul tehnologiilor adoptate. De exemplu, în cazul sistemelor care folosesc tehnologiile de răcire adiabatica, cheltuielile operaționale (nu doar cele cu energia electrică) pot scădea cu până la 25%. În plus, se diminuează și consumul de apă, care poate scădea chiar și la 80%, deci rezultă alte economii, atât la curent, cât și la bani.

La rândul ei, Inteligența Artificală poate contribui nu doar la consum, ci și la reducerea acestuia. De exemplu, Google utilizează tehnologiile DeepMind pentru reducerea cu 40% cererea de electricitate a sistemelor lde răcire din centrele de date proprii.

Presiunea legislativă crește

Creșterea consumului de energie electrică vine într-un context în care Uniunea Europeană, dar nu numai, este tot mai interesată de reducerea amprentei de carbon. Bruxelles-ul a introdus pentru prima dată Codul de Conduită voluntar pentru centrele de date în 2008, avertizand cu o legislație care va reglementa mult mai strict acest domeniu, lucru care se întâmplă deja.

În 2024, situația este critică. Statele UE și-au asumat obiective precum “Pregătiți pentru 55”, care prevede reducerea emisiilor nete de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55% până în 2030. Țintă la care sunt obligate să se alinieze și centrele de date.

Cele mai recente modificări ale Directivei privind Eficiența Energetică a Uniunii Europene (Energy Efficiency Directive – EED), publicate în octombrie 2023, prevăd cerințe detaliate de raportare pentru centrele de date. Se merge de la nivel de consum, la estimări de eficientă energetică (PUE) și metode de reutilizare a căldurii generate.

Raportarea precisă și la timp a nivelului emisiilor de carbon va genera probleme pentru numeroade Data Centere. Pe de altă parte, reducerea lor devine dificilă în contextul adopției pe scară largă a procesoarelor multi-core și GPU-urilor de nouă generație, care fac mai multă treaba și mai repede, dar consumă și mai multă energie și au cerințe de răcire mai mari.

Desigur, centrele de date pot achiziționa energie curată, regenerabilă. Și o vor și face, pentru a-și atinge obiectivele de reducere a emisiilor de carbon. Dar creșterea cererii de energie verde va duce, inevitabil, la o evoluție similară a prețului acesteia.

O altă soluție, mai fezabilă economic, este cea a dezvoltării propriilor instalații de producere de energie regenerabilă sau în parteneriat.

Soluțiile pot varia de la parcuri solare sau eoliene, până la centrale de cogenerare. Cum este cazul centrului ClusterPower, de la Craiova, care deține o centrală de trigenerare, cu eficiență energetică mare.

Indiferent de soluția adoptată, cert este că, în contextul în care la nivel european se vorbește tot mai frecvent despre costul “dark data”, centrele de date vor trebui să ia urgent măsuri pentru a se alinia noilor obiective de sustenabilitate. Pentru că, până în 2030, nu mai sunt decât șase ani, iar apoi urmează obiectivul 2050, când se dorește atingerea nivelului de zero emisii nete.

Subiecte ca eficiență energetică și cota parte din consumul de electricitate care revine centrelor de date vor fi tot mai frecvente în spațiul public. Le vom dezbate cu siguranta și la editia 2024 a DataCenter Forum, pe 9 mai unde vă invităm să participați, înscrierile fiind deja deschise pe www.datacenter-forum.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *