Creșterea prețurilor la energia electrică afectează în mod direct industria Data Center din Europa, Statele Unite și chiar și Asia. În Olanda, de exemplu, Asociația centrelor de date a cerut autorităților să limiteze prețurile, să ofere scutiri de taxe și să introducă subvenții pentru Data Centerele care investesc în energie verde1. Asociația reunește aproximativ 60 de centre, care sunt responsabile de circa 2,3% din consumul de energie electrică al Olandei.
În România, nu există, încă, asociații și nici studii despre cât consumă în total centrele de date. Cert este însă că prețul energiei electrice în ianuarie 2022 (949 lei/MWh) a fost de 3,5 ori mai mare decât preţul înregistrat în aceeaşi lună a anului trecut (271 lei/MWh). Iar în februarie, a fost de aproape patru ori (3,98) mai mare – 932 lei/MWh în 2022, față de 234 lei/MWh în februarie 2021 –, conform datelor OPCOM2.
Crește și consumul
Creșterea prețului energiei survine în contextul în care consumul de energie electrică al centrelor de date devine tot mai mare.
Un studiu al Comisei Europene3 din 2020 arată că valoarea medie a consumului de energie electrică al centrelor a crescut de la 53,9 TWh în 2010 la 76,8 TWh în 2018. Estimările CE sunt că, peste trei ani, consumul mediu al unui centru va fi de 92,8 TWh.
Principalele cauze care alimentează această evoluție sunt reprezentate de extinderea proceselor de transformare digitală – fenomen amplificat de criză sanitară din ultimii doi ani –, și de creșterea puterii de procesare la nivel de server, care, la rândul său, solicită capacități de răcire mai mari.
De exemplu, anul acesta urmează să fie lansat noul Intel Xeon Sapphire Rapids, care, la 56 de core-uri și 112 thread-uri, are un TDP (Thermal Design Power) de 350W. La rândul său, viitorul AMD EPYC Genoa – 96 de core-uri și 192 thread-uri – vine cu un TDP de până la 400W. În prezent, procesoarele high-end de la Intel și AMD utilizate în centrele de date au TDP-uri cuprinse între 100 și 200W și doar cele mai noi modele EPYC și Ice Lake depășesc acest prag, având un TDP de până la 250W.
Creșterile de performanță au un impact direct asupra valorii facturii, CPU-urile fiind responsabile pentru aproximativ 46% din consumul de energie electrică al unui Data Center, în timp ce sistemele de răcire – pentru 15% (conform unui studiu MDPI4 din 2020).
Eficiența energetică, prioritate critică
Potrivit celei mai noi ediții a studiului anual de Uptime Institute5, peste 80% dintre Data Centere își măsoară consumul de energie electrică și încearcă să evalueze randamentul acestuia. Dar monitorizarea nu asigură, automat, și creșterea nivelului de eficiență energetică – conform aceleiași surse, valoarea medie a indicelui Power Usage Effectiveness (PUE) stagnează de câțiva ani la 1,59.
Analiștiii sunt însă unanim de acord că evoluția rapidă a prețului la energie electrică va obliga operatorii de Data Centere să prioritizeze investițiile în retehnologizare și modernizare pentru a-și îmbunătăți eficiența energetică.
Demersul este facilitat de faptul că pe piață sunt deja tehnologii mature, precum sistemele de răcire adiabatică, care asigura reducerea cu până la 80% a consumului de apă și scăderea cu 25% a costurilor operaționale. Economiile pot fi consolidate prin adoptarea sistemelor de tip hot/cold aisle și răcire in-rack/in-row, precum și a soluțiilor DCIM de nouă generație, care permit monitorizarea temperaturii la nivel de rack. Există centre de date6 care au obținut prin optimizarea fluxurilor de aer și reconfigurarea unităților CRAC – pe baza analizei datelor furnizate de senzori – reducerea cu până la 48% a consumului de energie al sistemelor de răcire.
Răcirea este însă doar una dintre componentele care vă poate ajuta să reduceți factura centrului de date pe care îl operați. Sistemele de power-backup și echipamentele PDU pot contribui și ele la obținerea de economii – conform Programului Energy Star, derulat în SUA, PDU-urile „smart“ de nouă generație sunt de 2-3 ori mai eficiente în ceea ce privește reducerea pierderilor de energie decât echipamentele standard.
Dacă doriți să aflați mai multe detalii despre cum soluțiile practice pe care le puteți adopta pentru a reduce valoarea facturii în centrul dvs. de date, vă invităm să participați pe 25 mai la DataCenter Forum 2022, un eveniment unic în industria de profil, dedicat profesioniștilor și tehnologiiilor din domeniul centrelor de date și organizat de Tema-Energy.
Referințe:
1 – https://www.reuters.com/world/europe/dutch-data-centres-feel-pinch-electricity-price-surge-2021-10-11/
2 – https://www.economica.net/pretul-energiei-pe-bursa-in-februarie-de-patru-ori-mai-mare-decat-anul-trecut_569997.html
3 – https://op.europa.eu/en/publication-detail/-/publication/bf276684-32bd-11eb-b27b-01aa75ed71a1/language-en/format-PDF/source-183168542
4 – https://www.mdpi.com/2076-3417/10/8/2701
5 – https://uptimeinstitute.com/2021-data-center-industry-survey-results
6 – https://www.datacenterdynamics.com/en/opinions/green-data-centers-the-key-to-energy-efficiency-in-a-digital-world/