27 mart.
Software-Defined Power (SDP) este în ultimă perioada un subiect dezbătut intens de presa de specialitate şi de specialiştii în domeniul centrelor de date. Chiar şi Uptime Institute a inclus SDP în clasamentul „2019 Top 10 Data Center Industry Trends “ LINK: https://uptimeinstitute.com/top-10-data-center-industry-trends-for-2019 .
SDP nu reprezintă totuşi chiar o noutate absolută – „ideea“ a fost lansată prima oară în urmă cu 12 ani de catre Power Assure, un start-up specializat în domeniul DCIM, care între timp a şi disparut de pe piaţă. Ştafeta a fost preluată însă de alte companii, materializarea conceptului regasindu-se – sub diverse forme – în portofoliul unor „nume grele“ ale pieţei, precum IBM, Siemens sau Hitachi.
Cu toate acestea, la momentul actual, cei mai vocali sunt cei de la Virtual Power Systems (VPS), un alt start-up care a reuşit să dea lovitura înregistrand dreptul de utilizare al sintagmei „Software-Defined Power“, dar care a lansat şi cateva produse software şi hardware originale, primite cu interes de piaţă. De altfel, VPS are în derulare cateva implementări proof-of-concept în centre mari de colocare şi Data Centere din categoria Hyperscale, printre clienţi numărandu-se şi SAP.
Ideea de bază a conceptului SDP este aceea de a gestiona consumul la nivelul fiecarui server pentru a aloca puterea disponibilă în functie de gradul de încărcare per echipament şi de criticitatea aplicaţiilor rulate. Practic, SDP propune renuţarea la tactica de supra-provizionare a fiecarui server – în ideea de a-i asigura acestuia destulă capacitate pentru a face faţă varfurilor de consum – înlocuind-o cu un sistem de distribuire a puterii în mod dinamic, în timp real. Caştigurile provin, evident, din reutilizarea energiei alocate serverelor subutilizate şi – cel puţin la nivel teoretic – sunt consistente. (Cei de la VPS susţin că pană la 60% din factura plătită de un Data Center se duce pe echipamentele supra-provizionate inutil.)
Pentru a se ajunge la aceste caştiguri este nevoie însă ca masurarea consumului de energie să se facă la nivel de server, cabinet, randuri de rack-uri, dispozitiv de stocare, sistem de răcire şi orice alt echipament utilizat în centrul de date. Măsurătorile servesc la definirea graficelor de consum per echipament și pot fi corelate nivelurile de încărcare per echipament, intervale orare de varf, evoluție regim de temperaturi de operare etc., putand fi utilizate în varii moduri.
Exemplul clasic este cel al comasării aplicațiilor virtualizate care rulează pe serverele subutilizate pe un numar mai mic de rack-uri, mașinile „descarcate“ putand fi trecute în modul sleep. Nici această idee nu este nouă – a lansat-o în 2007 Cassart, un alt start-up defunct, dar nu a avut priză la public pentru că virtualizarea încă nu atinsese la acel moment masa critica în Data Centere.
In prezent, ideea migrarii workload-urilor a fost dusă mai departe. Adepții SDP susțin că, pentru a obține caștiguri maxime, realocarea încărcărilor ar trebui realizată nu între mașinile din cadrul aceluiași Data Center, ci către centre aflate în alte zone geografice, alegerea acestora făcandu-se în funcție de variațiile tarifelor energiei electrice, condițiile de temperatură, randamentul sistemelor cu energie regenerabilă etc.
O altă direcție de dezvoltare a conceptului SDP, în care excelează VPS, constă în valorificarea bateriilor Lithium-Ion într-un mod similar modului în care sunt utilizate de catre automobilele hibride – furnizează energie atunci cand este nevoie, apoi se reîncarcă cand nu sunt utilizate. Pentru aceasta, VPS a dezvoltat o suită de aplicaţii software (Intelligent Control of Energy – ICE) care redistribuie inteligent puterea bateriilor în funcţie de nivelul de încărcare al serverelor. Suita este completată cu un echipament hardware (ICE Block), amplasat în fiecare rack şi care execută comenzile primite de la ICE Server, pe care rulează aplicaşii AI şi algoritmi de Machine Leraning pentru optimizarea consumului de energie în Data Center.
Există însă şi alte direcţii de dezvoltare ale conceptului SDP. De exemplu, Vertiv a dezvoltat o soluţie care ajută companiile să „regreseze“ de la arhitecturi UPS de tip 2N la configuratiile N+1, menţinand acelasi nivel de redundanţă pentru aplicaţiile critice. Pentru această, soluţia creează şi administrează centralizat un pool de UPS-uri, care sunt alocate automat în funcţie de nivelul critic al aplicaţiilor şi resursele disponibile.
Specialiştii susţin că beneficiile promise de soluţiile SDP sunt reale, dar aceasta nu înseamnă că vor fi adoptate pe scara largă prea curand. Pe de o parte pentru că este vorba de o tehnologie noua şi complexă, care presupune un efort de integrare substanţial. Pe de altă parte, pentru că sistemele SDP trebuie să demonstreze că au un nivel de fiabilitate ridicat şi rate de raspuns extrem de rapide.
Cel mai probabil însă adopţia va fi influenţată de reglementările în domeniul eficienţei energetice adoptate la nivel global şi/sau naţional şi de creşterea constantă a preţului energiei electrice.
